COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE FOCȘANI

operator regional al serviciilor de apă și canalizare

Ce este PDD?

Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) a fost elaborat în concordanță cu obiectivul Uniunii Europene de conservare, protecţie şi îmbunătățire a calităţii mediului, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat încheiat între Guvernul României și Comisia Europeană pentru perioada 2021-2027.

PDD 2021-2027 este structurat pe 4 axe prioritare, fiind este elaborat în acord cu obiectivul Uniunii Europene (UE) de conservare, protecție și îmbunătățire a calității mediului și conform cu art. 11, art. 191 și 174 din Tratatul de Funcționare a UE. În elaborarea PDD s-au avut în recomandările specifice de țară din 2019 și 2020 aferente mecanismului Semestrul European, precum și nevoile naționale de dezvoltare, inclusiv ale zonelor rurale. PDD contribuie la transformarea economiei UE într-o economie modernă, competitivă și eficientă, disociată de utilizarea resurselor, conform obiectivelor Pactului Verde European (PVE) și Planului de acțiune UE privind reducerea la zero a poluării, ca parte integrantă a Pactului verde.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro / www.mfe.gov.ro
Compania de Utilități Publice © 2024 | Toate drepturile rezervate