COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE FOCȘANI

operator regional al serviciilor de apă și canalizare
Informatii utile Factura electronica Dispecerat

MĂSURI PREVERIRE RĂSPÂNDIRE CORONAVIRUS

Prevenția este calea cea mai bună de urmat, astfel că ne aliniem acțiunilor generale în vederea combaterii noului Coronavirus.

Facem demersuri pentru implementarea măsurilor adoptate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, prin dispunerea unor reguli speciale în cadrul Companiei de Utilități Publice SA Focșani.

În primul rând, vizăm reducerea numărului de persoane în spațiile companiei și recomandăm cu tărie tuturor utilizatorilor noștri să folosească alte mijloace de comunicare cu colegii din departamentele Comercial/Casierii, Relații cu Publicul, Producție/Avizare, Apă-Canal.

Amintim modalitățile de plată a facturilor în sistem electronic:

üplata online cu cardul: puteți efectua plăți online cu cardul, prin accesarea website-ului www.cupfocsani.ro - opțiunea ”Plătește online”.

üprin debit direct: puteți solicita băncii dumneavoastră serviciul gratuit de plată automată a facturii la data scadenței.

üonline: prin aplicații de tip internet banking, cu mențiunea codului de client.

üprin ordin de plată: prin virament bancar în oricare din conturile CUP SA Focșani, menționând codul de client pe ordinul de plată.

üprin PayPoint: fără comision pentru utilizator, prin scanarea codului de bare de pe factură.

üprin SelfPay: fără comision pentru utilizator, prin scanarea codului de bare de pe factură sau prin introducerea codului de client.

üla punctele de încasare "un-doi Centru de plăți".

În ceea ce privește cu interacțiunea cu departamentele Relații cu Publicul, Producție/Avizare, Apă-Canal, propunem apelarea numerelor de telefon: 0237-226-400, 0800-800-500, 0237-238-531, folosirea adreselor de e-mail: secretariat@cupfocsani.ro, comercial@cupfocsani.ro, utilizator@cupfocsani.ro sau a opțiunii Messenger https://www.facebook.com/cupfocsani.ro/.

De asemenea, îi informăm pe clienții noștri care vor dori totuși să ne viziteze la sediul nostru din str. Nicolae Titulescu nr. 9, despre limitarea accesului în clădire prin montarea unui sistem tip interfon la intrarea în incintă, începând din data de 12 martie 2020. Prin intermediul acestei variante de comunicare vor putea depune documente (în spațiul special amenajat în acest sens), vor primi numere de înregistrare și vor solicita/primi informații. Vom asigura mijloace de dezinfecție în toate incintele noastre care relaționează cu publicul.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinirea demersului nostru de a asigura în continuare servicii esențiale pentru comunitate, dar în condiții de siguranță.

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Compania de Utilități Publice @ 2020 | Toate drepturile rezervate