De la mic la mare, vizitatorii de ieri ai Stației de Epurare Focșani au descoperit ce înseamnă tratarea apelor reziduale și cum se face acest lucru în mod responsabil față de mediul înconjurător.
În ciuda vremii neprietenoase, elevii clasei a IV-a A de la Școala ”Ștefan cel Mare” Focșani au făcut popas la Stația de Epurare, ca parte a activităților din ”Săptămâna Altfel”. Micii exploratori au fost urmați după-amiază de studenții Facultății de Pedagogie și Științele Educației, Universitatea București, care au venit într-o vizită de documentare.
Directorul tehnic al companiei, dl. Dan Iorgulescu, le-a vorbit tuturor despre tehnologiile folosite, explicând care sunt etapele unui proces de epurare corect. Un aspect important de reținut este că tratarea apelor uzate prin metoda biologică, realizată cu ajutorul bacteriilor, este cea mai potrivită pentru obținerea unei ape cu adevărat curate, favorabile dezvoltării florei și faunei acvatice. De aceea, parcursul apei reziduale prin Stația de Epurare Focșani are ca punct final o lagună, prin care este trecută apa epurată înainte de a fi descărcată în emisar.