




În datele de 25.03.2025,
27.03.2025 și 31.03.2025 – au fost organizate întâlniri publice pentru acțiuni
de promovare a proiectului „EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE APĂ ȘI
CANALIZARE ÎN JUDEȚUL VRANCEA, etapa a II-a”-fazat, Cod SMIS: 318724, la
care au participat reprezentanții CUP, elevi, respectiv cadre didactice din
cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” București, Colegiului
Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani și al Școlii Generale „Oana Diana Renea”
Focșani.
Vizitatorii au ajuns la Stația de Epurare Focșani, unde au aflat,
pe parcursul vizitei, care este traseul apei, de la extragerea ei din subteran
până la epurarea și eliminarea acesteia în emisar. Copiii au urmat fluxul
bazinal în Stația de Epurare, având astfel ocazia de a vedea tehnologia SCADA,
au examinat cu atenție de la înălțime decantoarele și au aflat cum se produce
biodegradarea anaerobă a componentelor poluante, iar la final au văzut cum se
realizează ultimele etape ale epurării – decantarea și etapa terțiară de
tratare cu ultraviolete a apei din decantoare, apă care intră apoi în lagună.
În cadrul laboratorului de
analize fizico-chimice, copiii au fost încântați să realizeze primele lor
experimente științifice, precum determinarea PH-ului apei, majoritatea
declarând că au înțeles foarte bine întregul proces de epurare.
Scopul acestor întâlniri a
fost promovarea proiectului si a conștientizării elevilor asupra folosirii
abuzive a resurselor naturale, precum apa, cât și educarea acestora în spiritul
economisirii apei, epurării apelor uzate.
Sfârșitul prezentării a coincis cu o scurtă sesiune de întrebări din partea organizatorilor si răspunsuri din partea elevilor. De asemenea, au fost realizate fotografii și distribuite materiale de promovare