Canalizare
Rețeaua de canalizare a
municipiului Focșani are o lungime totală de 106,1 km, fiind împărțită:
- în funcție de material, în tuburi
beton pentru canalizare = 92,3 km și tuburi premo = 13,8 km.
- în funcție de diametru
și destinație, cu diametrul mai mic de 500 mm (rețele stradale) = 100,6 km și cu
diametrul mai mare de 500 mm (colectoare) = 5,5 km.
Apele uzate colectate sunt trecute prin Stația de epurare a municipiului
Focșani și apoi deversate în râul Putna. Lungimea canalului deversor de la Stația
de Epurare la emisar este de 3 km.
În zona de sud a municipiului Focșani există un colector de ape meteorice,
cu o lungime de 2,5 km, cu deversare în râul Milcov.
Sistemul de colectare este unitar.
Epurarea Apei Uzate
Stația de Epurare a fost reabilitată și extinsă pentru a corespunde cerințelor de epurare a unui debit maxim de 2200 l/s. Proiectarea fluxului tehnologic este în concordanță cu standardele europene, fiind proiectat având în vedere un proces de tratare cu nămol activ în cantitate redusă, incluzând operații de denitrificare și îndepărtare a fosforului biologic.
Ceea ce este excedentar se poate deversa în râul Milcov.
STAȚIA DE EPURARE
Apele reziduale ajung gravitațional din oraș către Stația de epurare a apelor uzate (SEAU) printr-un colector magistral, care este racordat la o cameră existentă a colectorului combinat (C.S.O).
Fluxul tehnologic este proiectat având în vedere un proces de tratare cu nămol activ în cantitate redusă, incluzând operații de nitrificare, denitrificare și îndepărtare a fosforului biologic.
Caracteristicile apei care intră în stație:
| Debite | UM | Valoare |
| Q zilinică | m³/zi | 40.000 |
| Q debit
mediu (condiții fără ploaie) | m³/oră | 1.667 |
| Q vârf
de debit (către aeratoare) | m³/oră | 3.960 |
| Q debit
maxim (către structura de admisie) | m³/oră | 7.920 |
Stația de Epurare a apelor uzate dispune de două linii de epurare ce funcționează paralel.
Etapele de tratare sunt:
- Pretratarea
- Decantarea primară
- Tratarea biologică
- Decantare secundară
- Post-aerarea și laguna
- Tratarea nămolului
Descrierea structurilor și a procesului
1. Bazinul colectorului combinat (CSO)
Apa care intră în stație de la canalizarea principală trece printr-un bazin al colectorului combinat. Deoarece limita maximă de preluare a debitului în perioadele ploioase este de 7920 m³/oră, stăvilarul va bloca accesul în stație dacă volumul de apă depășește această limită. Influentul excedentar se va deversa în râul Milcov printr-un dig deversor.
Bazinul colectorului combinat este utilat, de asemenea, cu un sistem de detectare a gazului pentru detectarea prezenței de gaze periculoase, precum și un ventilator de evacuare a gazelor.
2. Canalul de admisie în stație
Pentru monitorizarea calității apei care intră în stație, în canalul de admisie din amonte de grătare, a fost instalat un prelevator automat de mostre fiind urmat de analizoare de conținut pentru pH și temperatură, conductivitate, depistarea conținutului de detergenți, uleiuri, materii solide în suspensie etc. Mostrele extrase de prelevatorul automat se analizează în laboratorul stației, pentru o evaluare detaliată a calității apei netratate și pentru verificarea și recalibrarea analizoarelor.
3. Casa grătarelor
De la intrarea în stație, apa uzată intră gravitațional în casa grătarelor, fiind operative două linii, fiecare dotată cu un grătar rar și un grătar fin, amplasate unul după altul. Scopul grătarelor este de îndepărta materia grosieră din apa reziduală și de a proteja structurile din aval de deșeurile voluminoase care ar putea obstrucționa funcționarea optimă a instalațiilor. Grătarele sunt curățate automat prin mișcarea raclorului de jos în sus, în timp ce reziduurile sunt aruncate pe benzi transportoare pentru reziduurile grosiere și cele fine, fiind vărsate în containere separate.
4. Bazin ape pluviale
În caz de precipitații abundente sau de intrare în stație a unor debite de apă puternic poluată, aceasta se poate stoca într-un bazin de ape pluviale, care are două funcții principale:
- de stocare provizorie a apei ne-epurate, în cazul unor ploi abundente
- ca bazin de descărcare de urgență în cazul intrării în stație a unor debite de apă puternic poluată.
Dacă bazinul de stocare a apelor pluviale este complet plin, cantitatea excedentară este deversată peste un dig de evacuare de urgență, îndreptându-se gravitațional către canalul de ieșire din stație și apoi în râul Putna. După umplerea bazinului în urma unei ploi abundente, pompa de retur ape pluviale pompează apa înapoi la intrarea în stație, în amonte de grătare.
5. Bazinele de separare a nisipului și grăsimilor
După ce trece de grătare, apa intră în structura de separare a nisipului și grăsimilor.
Pentru îndepărtarea materiei anorganice, cum ar fi nisipul și pietrișul, cu o greutate specifică mai mare decât cea a materiei solide organice din apele de canalizare, se vor folosi două canale longitudinale, aerate. Materia grosieră este îndepărtată pentru a evita colmatarea în canale și conducte și pentru a proteja pompele și utilajele. Apa ieșită de la grătare intră în deznisipatoarele dreptunghiulare, le traversează fiind evacuată la celălalt capăt printr-o ieșire submersibilă, după care este deversată peste un stăvilar ce menține nivelul constant al apei. În bazine este injectat aer prin țevi perforate, montate pe lungime.
Nisipul decantat este extras prin pompe submersibile, cu sistem de pornire/închidere automat, în funcție de debitul de apă. Nisipul se va descărca într-un container din interiorul clădirii grătarelor.
În plus, fiecare bazin are și un separator de grăsimi în care are loc flotația grăsimilor și a materiilor în suspensie, mai ușoare ca apa. Lichidul rezultat din separarea grăsimilor se va descărca gravitațional în fosa septică. În cazul în care nivelul de grăsimi este prea mare în căminele de colectare a grăsimilor, senzorul de nivel declanșează alarma. Acest lucru se poate întâmpla dacă este blocată conducta de evacuare către fosa septică.
De la structura de separare a nisipului și grăsimilor, apa se îndreaptă gravitațional printr-o conductă subterană, către căminul de distribuție care împarte fluxul către decantoarele primare.
6. Decantoarele primare
Pentru îndepărtarea în cantitate mare a materiilor solide în suspensie se folosesc două decantoare primare, circulare.
Efluentul de la decantoarele primare se îndreaptă prin gravitație către bazinul de apă netratată.
Stația funcționează în sistem automat, fiind posibile trei moduri diferite de comandă:
Apa brută trecută prin etapa de pre-tratare ajunge gravitațional de la decantoarele primare către bazinul de apă brută al stației de pompare apă brută. Bazinul de apă brută este dotat cu un deversor de urgență. În cazul defectării unei pompe sau din oricare alt motiv ar putea ajunge prea multă apă de la decantoarele primare, deversorul reglează volumul de apă descărcând surplusul în căminul de racord la canalul de ieșire din stație.
Nămolul recirculat din decantoarele secundare ajunge gravitațional în bazinul de nămol al stației de recirculare a nămolului. Ambee bazine, de apă brută și nămol care se recirculă, sunt aerate pentru a preveni sedimentarea nămolului și formarea de nămol în suspensie.
Apa brută și biomasa ajung împreună într-un bazin cu mixare completă, apa brută reprezentând hrana consumată de microorganismele vii.
Pentru realizarea procesului de stabilizare aerobă este necesar să existe un raport echilibrat între apa brută (hrana) și biomasă, să existe spațiu suficient pentru biomasă, mixare și adăugare de oxigen. Reactorul biologic, unde are loc procesul biologic, este denumit "Bazin de Aerare".
Sunt necesare microorganisme specifice precum bacterii și protozoare pentru descompunerea nămolului și condiții de creștere optime ale acestora pentru a obține rezultatele de epurare dorite.
Temperatura influențează în mod semnificativ metabolismul bacteriologic. Viteza procesului metabolic al oricărei bacterii poate fi ușor redusă sau accelerată de trei ori sau chiar până la zero, în funcție de speciile de bacterii.
Decantare
În Decantorul secundar are loc separarea materiilor solide de apa limpede rezultate în urma procesului de aerare. Biomasa și materia inertă se acumulează în flocoane, care se sedimentează gravitațional. Bacteria care nu se poate decanta este scoasa afara din sistem.
Emisarul în care se descarcă apele epurate este râul Putna, conform condițiilor de descărcare a apelor uzate în receptori naturali H.G.352/2005. Apele epurate trebuie sa respecte valorile indicatorilor de calitate. În prezent, indicatorii de calitate ai apelor uzate epurate sunt determinați de S.G.A Vrancea și SC C.U.P SA prin intermediu laboratorului propriu.
De ce a fost nevoie de o nouă statie de epurare?
Indicatorii de calitate ai vechii stații de epurare spuneau: intră apa murdară și trebuie sa iasă apa limpede.
Ce s-a observat?
În timp, chiar dacă se deversa apă limpede în râuri, flora și fauna acvatică au murit. Pe vremuri, chiar și în râurile mici care traversau orașele erau pești. Acum, toate râurile din țară sunt poluate. Astfel, în ciuda faptului ca apa era limpede, ea conținea otrăvuri, numite SUBSTANȚE DIZOLVATE (amoniu, ortofosfați etc). Este ca și când într-un vas cu apă limpede s-ar turna zahăr și sare. Apa ar rămâne tot limpede, dar nu s-ar putea dezvolta viață în ea.
În prezent, normele de calitate s-au schimbat și nu mai e de ajuns ca apa să fie doar limpede, ci trebuie eliminate din apă și substanțele dizolvate, astfel încât în apa rezultată în urma epurării să existe viață. Acest lucru nu este simplu și singura metoda practică și eficientă de a realiza o epurare corectă a apelor uzate este METODA BIOLOGICĂ‚ realizată cu ajutorul unor BACTERII.
Amoniul care vine în apă este de 70-80 mg/litru, epurarea trebuie sa-l scoată la maxim 2 mg/l. Acest coeficient de 2mg amoniu/litrul de apă este suportat de râu, deoarece și râurile au o capacitate de autoepurare. În trecut întreaga concentrație de 70-80 mg/l de amoniu se ducea în ape, omorând toată flora și fauna acvatică. Actuala Stație de Epurare scoate 0,16 - 0,18 mg amoniu/litrul de apă epurată, ceea ce înseamnă de 10 ori mai bine decât o impun normele europene. La fel se poate discuta și despre ortofosfații din apa uzată, care vin în concentrație de 9-10 mg/l și trebuie să iasă maxim 1 mg/l. Stația actuală de epurare scoate la evacuarea apei uzate în emisar 0,012 mg ortofosfați la litrul de apă.
Cum se realizează efectiv procesul de epurare?
Amoniul (un compus al azotului) este ca atare în apă și urmărim sa-l transformăm în azot gazos - un gaz inert, netoxic și care se regăsește în aer în proporție de 75%. Mai mult, azotul nu este un gaz care să facă efect de seră.
Nu există o bacterie care să transforme amoniul din apă în azot gazos. Dar s-au descoperit niște bacterii care pot să transforme AMONIUL în NITRIȚI. Dar nitriții sunt la fel de toxici ca și amoniul. Atunci s-au găsit alte bacterii care transformă NITRIȚII în NITRAȚI, care sunt la fel de toxici. În general fântânile la țara sunt contaminate cu nitrați din zootehnie. Ei ajung în sol, în pânza freatică și apoi în fântână. Când apa se fierbe se mărește concentrația de nitrați din ea deoarece se evaporă apa pură, nitrații rămânând.
Astfel s-a mers mai departe, găsindu-se alte bacterii care transformă NITRAȚII în AZOT GAZOS.
În concluzie, trebuie să avem grijă de 3 familii de bacterii pentru a realiza fenomenul de extragere a substanțelor dizolvate din apă. Dacă familiile de bacterii nu sunt îngrijite bine (să fie într-un permanent echilibru), pentru a prelua substanțele specifice pe care să le poată transforma, stația de epurare nu funcționează. Bacteriile pot să-și îndeplinească misiunea la care sunt puse aici numai dacă au anumite condiții bune de viață. Noi însă, trebuie să le punem și în condiții rele pentru a le determina să facă ceea ce vrem, având însă grijă ca ele să-și îndeplinească misiunea. Unele bacterii transformă amoniul în azot gazos, altele acumulează fosforul. Acestea în final se numesc NĂMOL. Pe acesta îl stoarcem și îl facem pămant care conține foarte mult fosfor sau fosfați care sunt îngrășăminte biologice.
La supravegherea permanentă a echilibrului acestor bacterii lucrează laboratoarele Stației de epurare.
Se folosesc aproximativ 42 tone de bacterii. Numărul lor trebuie să fie corespunzator cu cantitatea de otravă care intră în stație.
Înainte se considera că APELE METEORICE sunt convențional curate și se pot evacua direct în râu. Fals, deoarece apele meteorice spală străzile și antrenează în canalizare hidrocarburi. Aceste hidrocarburi sunt foarte toxice pentru mediul acvatic. Când plouă, debitul de apă este foarte mare. Apa provenită din precipitații se divizează într-un bazin de retenție, iar apoi este preluată spre epurare.
Decantorul primar este un bazin în care apa este pusă la limpezit și după un timp la fundul bazinului se strânge namol. Acesta se numește NĂMOL PRIMAR. Indiferent cât ar sta apa în acest decantor primar, ea rămâne tot tulbure, suspensiile din ea nu se separă gravitațional. Această tulbureală (materie organică) reprezintă principala sursă de hrană pentru bacterii. Cantitatea de apă murdară (nămol) produsă este de 250 mc/zi. După ce forțăm bacteriile să scoată substanțele dizolvate din apă în bazinele cu namol activ, ca efect secundar al acestui proces, apa va rămâne limpede.
În primă fază, apa rezultată este amestecată cu bacterii, dar fără substanțe dizolvate în ea. Bacteriile se regăsesc în familii de bacterii, numite și aglomerări (flocoane). În decantoarele secundare aceste familii de bacterii se separă de apă, aceasta rămânând limpede și fără substanțe dizolvate în ea.
Apa astfel rezultată este trimisă într-un iaz biologic (LAGUNĂ). Înainte, în locul acestei lagune se depozita nămolul rezultat din procesul de epurare și astfel se crea un disconfort olfactiv, dar se și polua pânza freatică.
În acest iaz, apa curată menține viață (găsim aici plante, pești, păsări). Tot aici, datorită faptului că adâncimea iazului este de doar 1 m, se face și o dezinfecție a apei prin ultravioletele de la soare, distrugându-se virușii care vin din apele uzate ale spitalelor.
În metantanc nămolul fermentează complet în aproximativ 75 de zile. Se stocheaza 20 de zile (perioada de fermentare maximă), mare parte din mineralizare rezolvându-se în această perioadă. Nămolul este pompat în niște sere speciale pentru nămol. Aici continuă dezhidratarea termică folosind caldura solară. Tot aici se realizează și stabilizarea finală a nămolului (mineralizarea). Oxigenul din aer este trimis în sere prin intermediul unor ventilatoare. În sere există un robot care întoarce nămolul pentru a se realiza o stabilizare uniformă. De aici nămolul iese bogat în fosfați, fiind un foarte bun îngrășământ. În final nămolul rezultat se compostează (amestec cu deșeuri vegetale).